marți, 20 decembrie 2011

Breaking-news: Moş-Crăciun poartă dreaduri!

...sau Moş Crăciun vine doar la copiii cuminţi, care poartă dreaduri. Sau... ambele.

Sincer, nu-mi vin în minte alte explicaţii pentru avalanşa de comenzi pentru dreaduri din perioada aceasta. Nu mă plâng, doar mă întreb. Şi dacă are cineva explicaţii mai bune (client sau dătător cu părerea) ... aştept să mă lămurească. :D

Din păcate eu sunt într-un loc, dreadurile şi materialele sunt la câteva sute de kilometri distanţă si ne vom reuni abia mâine-poimâine. Asta înseamnă că Moşu' (şi clienţii) vor trebui să mă ierte că nu voi putea trimite comenzile până de Crăciun. Promit însă, că până la sfârşitul anului, între prăjituri, cozonaci şi scuturat covoare... voi termina şi expedia toate dreadurile. :)

Pe cei direct interesaţi îi voi ţine la curent cu starea fiecărei comenzi în parte. Mulţumesc pentru înţelegere!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...